Politica de retur
Mai jos găsești, pe scurt, în ce condiții poți returna o comandă și ce facem dacă ceva nu a mers bine pe drum.
Ai 14 zile să te răzgândești
Dacă ești consumator, poți renunța la comandă în 14 zile de la data la care ai primit coletul, fără să ne dai vreo explicație. Este dreptul tău de retragere, prevăzut de OUG 34/2014.
Ne scrii la [email protected] sau ne suni la 0725 964 611. Spune-ne numărul comenzii, ce sortimente vrei să returnezi și câte borcane din fiecare. Dacă ai plătit ramburs, trimite-ne și un IBAN.
Apoi ne trimiți borcanele la Strada Porumbarilor nr. 12, comuna Maglavit, județul Dolj, în următoarele 14 zile.
Păstrează cutia în care ți-au venit. Borcanele sunt fixate în ea special ca să reziste la transport — sticla nu rezistă altfel. Borcanele care se sparg pe drumul de întoarcere nu pot fi rambursate.
Așa pleacă fiecare colet de la noi. Fiecare borcan stă în locul lui, fixat în polistiren și despărțit cu carton, ca să nu se atingă între ele pe drum. De asta te rugăm să păstrezi cutia — este singura în care borcanele ajung întregi înapoi la noi.
Transportul de retur îl plătești tu, aproximativ 25 de lei, în funcție de curier și de greutate.
Îți trimitem banii după ce primim coletul de retur, de obicei în una sau două zile. Termenul legal este de 14 zile de când ne-ai cerut returul, dar nu avem de ce să așteptăm atât.
Îți returnăm și costul livrării pe care l-ai plătit la comandă, dacă renunți la toată comanda. Dacă păstrezi o parte din borcane, livrarea rămâne plătită — coletul a plecat oricum.
Dacă ai plătit cu cardul, banii se întorc pe cardul cu care ai plătit. Dacă ai plătit ramburs, îți facem virarea pe IBAN-ul pe care ni-l trimiți.
Ce putem primi înapoi
Borcanele nedeschise, în ambalajul original.
Ce nu putem primi înapoi
Borcanele deschise.
Nu pentru că ne îndoim de cineva. Mierea este aliment, iar odată ce borcanul a fost deschis nu mai putem ști în ce condiții a stat și nu îl mai putem da altui om. Legea prevede exact excepția aceasta pentru produsele sigilate care nu se mai pot returna din motive de igienă (OUG 34/2014, art. 16).
Verificăm fiecare borcan care ajunge înapoi la noi.
Despre gust, înainte să deschizi borcanul
Mierea nu are gust standardizat. Nu iese la fel în fiecare an.
Salcâmul de anul acesta nu este identic cu cel de anul trecut. Depinde de cât a ținut floarea, de vreme, de ce a mai fost înflorit în jurul stupinei în săptămânile alea. Iar între sortimente diferența este mare — poliflora și floarea-soarelui nu au ce căuta una lângă alta la gust.
Mai este ceva: mierea crudă cristalizează. Rapița și floarea-soarelui se întăresc în câteva săptămâni, poliflora ceva mai încet, salcâmul rămâne lichid luni bune. Cristalizarea nu înseamnă că mierea s-a stricat sau că are zahăr în ea. Este invers — mierea care rămâne limpede ani la rând a fost, de regulă, încălzită. A noastră nu este.
Dacă o vrei lichidă, ține borcanul în apă caldă, sub 40 de grade.
Dacă ai deschis borcanul și gustul nu este cel la care te așteptai, nu îl putem primi înapoi, la fel ca la orice aliment desigilat. Dar sună-ne — avem șapte sortimente și îți spunem care ți s-ar potrivi mai bine data viitoare.
Dacă am greșit noi
Aici nu se aplică nimic din ce ai citit mai sus.
Dacă borcanele ajung sparte, ne anunți în 48 de ore de la primire și ne trimiți o poză cu ele și una cu cutia. Ne trebuie amândouă pentru reclamația la curier.
Alegi tu cum îndreptăm lucrurile:
- îți trimitem borcanele la următoarea comandă, fără să plătești nimic pentru ele
- sau îți virăm banii pe borcanele stricate
Nu îți cerem să ne trimiți nimic înapoi și nu plătești niciun transport.
Pentru orice altă problemă cu comanda, sună-ne. Ne uităm la fiecare caz în parte.